Recente

Înscris deplin în perspectiva revelaţiei hristice asupra modului articulării unitare a Vechiului Testament cu Noul Testament, Părintele Ghelasie surprinde într-un text al său, care prefaţează un volum de imnuri-acatist, cum „psalmii obişnuiţi”, parte din Vechiul Testament, sunt „căutări încă”, ce îşi află „împlinirea” firească, cinstitoare, închinătoare, prin imnul-acatist, alcătuire ivită odată cu descoperirea deplină a chipului personal al lui Dumnezeu, prin Întruparea Cuvântului, mărturisită, adeverită, slăvită minunat şi întru sfinţii Săi. Această descoperire a deplinătăţii întâlnirii şi comuniunii omului cu Dumnezeu îşi cheamă şi îşi află, aşadar, lauda, cinstirea şi cântarea prin însăşi exprimarea sa, sub forma „psalmului” Noului Testament, ce este imnul-acatist, „bucuria împlinirii vieţii întru Hristos”.

Ierom. Neofit

Colecţia „Filocalie Carpatină” cheamă la o specifică rememorare a chipului omului – „chip de creaţie” şi „chip de Creator”, în neconfundată unire, participare şi împărtăşire – şi relevă un sens, autentic integrativ, iconic, (şi) sănătăţii omului, precizând implicit că medicina nu poate fi cu adevărat marcată de o vizune integrală şi integratoare, real şi deplin holistică, în afara regăsirii chipului-persoană, atât al lui Dumnezeu, cât şi al omului; descoperim de fapt o medicină personalistă, de orientare şi deschidere filocalică (carpatină), o medicină isihastă, aşadar, care reclamă trezirea conştiinţei integrale a persoanei, rememorarea (arhe-) chipului de persoană, pecetluirea, pătrunderea, activarea acestui memorial de persoană în suflet şi (apoi) în corp; sănătatea este asumată în chip iconic prin permanentă raportare la Chipul-Origine, şi căutată, descoperită, continuu realizată, (re)câştigată, ca echilibru dinamic, prin chipul deschiderii-aşezării integrale(-integratoare) a persoanei în contextul participativ al interferenţelor şi întrepătrunderilor realităţii depline (Creator şi creaţie).
Isihasmul carpatin, în orizontul unei iconizări a realităţii integrale, în spectrul unirii-dialogului absolut – întru/prin Chipul-Trupul Hristic – a Dumnezeului Treime cu „treimea de creaţie” (îngeri, natură, om), şi în sensul unei isihii depline, nu doar a sufletului, ci şi a corpului, prezintă într-o deschidere mai largă, din această perspectivă specifică, (şi) repere şi detalii practice ale unei terapeutici integrative, articulând neamestecat, într-o întregime distinctă, sacroterapia, psihoterapia, dietoterapia, mobiloterapia; sănătatea corpului apare ca atare legată (şi) de o sănătate a sufletului, este subîntinsă de o iconizare-sacralizare a corpului şi a sufletului (iconarea omului întreg), este subsumată unui sens de umanizare a naturii şi, mai adânc, de îndumnezeire a omului/creaţiei.
În viziunea isihasmului carpatin, fiindcă omul creşte şi se hrăneşte în/din Creator, dar, totodată, omul creşte şi se hrăneşte în/din Creaţie, omul se împlineşte-realizează în chipul acestui rod al unirii-împărtăşirii acestora, în chip euharistic: „Chipul Pâinii Euharistice este Taina Împlinirii Omului. Şi această Împlinire este Hristos.”

Neofit

Colecţia „Filocalie Carpatină” – memorie in actu – afirmă neclintit, aici şi acum, tăria Memoriei Originilor, oferind actualităţii permanenţa resurselor de memorial personalist-identitar într-o formă de prezentificare-iconizare a căii mistice isihaste; o memorie ce mărturiseşte, ca pecete-temei şi ţintă-plinire a omului, a lumii, Chipul de Fiu/filiaţie, o memorie ce recunoaşte, în chipul paternităţii şi filiaţiei, însăşi Taina Originii şi sensul veşnicei sale rememorări, o memorie care conturează-păstrează vie această filiaţie personalistă a chipului paternităţii (carpatine), descoperit întrupată în icoana de Moş-Avva – chipul fiului care poartă-arată, leagănă întru asemănare, Chipul Tatălui.
După moştenirea filocalică carpatină, practica-experierea isihastă este calea depăşirii rupturii, luptei (contrariilor) – între văzut şi nevăzut, între fiinţări şi fiinţă, între materie şi spirit, între suflet şi corp, între creaţie şi Divin – prin aşezarea, trecerea-rămânerea în isihia-cântarea unui comun iconic de comunicare şi întâlnire, împărtăşire şi integralizare, identificat ca însăşi Iconicul Chipului de Fiu; aşadar, doar Chipul Iconic de Fiu este acel unic arhe-chip al supra-vederii dimpreună, deodată – neamestecate, neîmpărţite, nedespărţite – a Divinului şi creatului, a sufletului şi corpului, a nevăzutului şi văzutului.
Practica isihastă carpatină este ca atare centrată ritualic pe Icoana de Întrupare a Chipului de Fiu, pe necontenita îmbrăcare-rememorare a Chipului Iconic de Fiu, identificat ca altarul întâlnirii-unirii neconfundate a Divinului şi Creaţiei, a Cerului şi Pământului, ca icoana înveşnicitei încununări – liturgic-euharistice – întru „Acelaşi Trup-Iconic-Fiu”.

Neofit

Colecția „Filocalie Carpatină” ne conturează calea asimilării-orientării practicii isihaste după coordonatele unui specific autohton, accentuând nevoia identificării-descoperirii încă de la început a propriului centru de personalitate ̶ apofaticul chip (supramental) al ființei, inima mistică ̶ ca taină-temei al întregimii dăruirii ființiale, al deschiderii-primirii depline în sine a Icoanei Fiului-Cuvânt Întrupat; se statuează în acest model filocalic, nu o mentalizare-interiorizare a practicilor și trăirilor mistice (de caracter cvasi-metafizic), ci o integrată așezare-desfășurare ̶ de atenție ființială și prezență ritualică ̶ a persoanei-gest în perihoreza comuniunii-liturghisirii permanente în chipul-trup euharistic.
Practica isihastă de specific carpatin deschide orizontul vieții mistice isihaste printr-o recunoaștere-rememorare a originilor arhechipale ale conștiinței filiative ̶ iconarea chipului paternității (Tatăl Nostru) și a chipului maternității (Imn Acatist al Maicii Domnului) ̶ în temeiul, fundamental hristocentric, al chipului de filiație divino-uman, arătat prin Icoana-Întruparea Chipului Fiului-Cuvântul (prin care toate s-au făcut), și veșnic mărturisit ca însuși fondul-pecete iconică al omului; aflăm ca modalitate practică o transcendere-depășire necontrară a (activului) minții ̶ ca pseudo-centru personal ̶ printr-o identificare a (supra-activului) conștiinței centrului de personalitate, recunoscut ca origine-sursă a adresării-închinării gest, ca actul-suport ființial al (supranumirii) rugăciunii, ca act integrativ al prezenței iconic-euharistice.
Ca specific carpatin, practica isihastă regăsește actul-mișcarea ritualică (ființială) a centrului de personalitate, trezește memoriile de echilibru integral euharistic în deschiderea gestului iconic al persoanei, descoperind isihasmul ̶ Taina Chipului Maicii Domnului ̶ ca permanent ritual al întrupării-îmbrățișării cerului cu pământul, ca necontenit Ritual Euharistic al Icoanei Întrupării Cuvântului.

Neofit

Colecţia „Filocalie Carpatină”, întruchipând insistent Taina Chipului ca fiind Persoana-Ipostasul şi Taina Persoanei ca fiind însăşi Taina Fiinţei, aşază-centrează isihasmul, după reper mistic originar, original – în caracterul său experienţial, iconic, personalist, dialogic – pe Taina Chipului Treime, descoperit în deschidere fundamental fiinţială, în sine şi dincolo de sine, prin Ipostasul-Asemănarea ce este icoana-arătarea a însăşi firii fiinţiale a Chipului – Arhechip Iconic al Ipostasului. Isihasmul ni se re-descoperă astfel, în actualitate, ca mistică a icoanei, evidenţiată, însă, prioritar, mistagogic, drept o mistică a chipului ca arhechip al icoanei
(-ipostas); o mistică iconică care asumă ipostasul ca („supratrup”-) icoană de taină a chipului fiinţei, şi care oferă, aşadar, posibilitatea arătării-vederii chipului (fiinţial) prin ipostas (-icoană), în actul său direct, fiinţial, împărtăşit în distincţie şi deodată cu lucrarea (-energia), strălucirea de har – veşmântul lumină al ipostasului. Isihasmul carpatin se conturează iconic în taina
comunicării-cuminecării între chipuri-persoane – ca răspuns la chemarea unirii depline întru acelaşi-trup ecleziologic al comuniunii-iconizării în chip euharistic – pe calea neîncetatei liturghisiri lăuntrice ca prelungire-întrupare, necontenită împărtăşire-deschidere de Altar/Preoţie-Liturghie Hristică în biserica-chipul tainei omului.

Neofit