Volume

Convorbiri (II) – este o precizare a misticii isihaste, a chipului său iconic, personalist și triadic, în raport de misticile metafizice, de tipurile și genurile de ternari, asociați acestora, care sunt tratați de René Guénon, cu precădere în Marea Triadă. Demersul este unul apologetic, dar centrat antropologic, pentru că evidențiază prioritar chipul omului iconic, cel care face posibilă distingerea clară a trăirii isihaste, de fond personalist, ființial, față de experiențele caracteristice misticilor impersonale, energetiste. În acest orizont, se va remarca în volum o apăsată delimitare a isihasmului ecleziologic de ceea ce se dorește a fi un isihasm ezoteric, inițiatic, arondat unui creștinism, declarat ortodox, dar circumscris interpretativ, prin conținut, schemei guénoniene. Se vor surprinde direcțiile ezoterice ale acestei moșteniri inițiatice, pseudo-isihaste, care transpar ascuns din configurarea unui model al părintelui spiritual, ca maestru al impersonalizării, pe care André Scrima îl expune în hermeneutica unei scrisori, atribuită lui Ivan Kulâghin, publicată în Timpul Rugului Aprins. Pe acest model se construiesc și se perpetuează, de altfel, tiparele formative zenitale ale unei comunități a itineranților fideli, supuși unui proces de înstrăinare prin impersonalizare.

AVVA GHELASIE – Duhovnicul, Chipul FIULUI în Asemănarea TATĂLUI
Mintea în ea însăși nu este „Persoană”, ci purtătoare de Mișcări de Persoană.
Persoana este Taina deschiderii în sine propriu și în afară de sine.

Provocărilor psihologiei transpersonale, legate de relație și persoană, de inter-personal și trans-personal, isihasmul le răspunde într-un mod de neconfundat, în viziunea sa specifică, ce ne descoperă arhechipul iconic al persoanei ca origine și sens al integrării de sine, personalist-comunitare, prin întrupare-îndumnezeire. În raport de acest arhechip, iconic-integrativ, se înțelege și se asumă persoana ca temei identitar, atât în relaționarea inter-personală, cât și în relaționarea supra/trans-personală. Un astfel de răspuns, ce relevă contextual și aplicat, atât personalismul iconic și prezența iconică, cât și viziunea integrativă a chipului euharistic, se poate regăsi, într-un mod nesistematic și colocvial, parcurgând Incursiuni isihaste.

Neofit

Iubirea este Dialog în Gest Sacru, în Închinăciune. De aceea Concretul Iubirii Sacre este Icoana. Cel ce nu
Vede pe Celălalt Icoană în faţa căruia să se Închine-Smerească nu poate Iubi în Gest Sacru.

Rugăciunea Isihastă nu este Ideaţie şi meditaţie mentală, nici simplu pietism, nici metafizică filosofică, nici
„tehnică energetică”, ci Taina Numirii, Chemării şi Întâlnirii cu Chipul-Persoana Hristică.

Fără practică, acestea sunt greu de înțeles.

AVVA GHELASIE