Volume editate

În spaţiul teologiei româneşti, părintele Ghelasie este cel ce şi-a asumat cu un elan de explicitate unic o gândire antropologică pătrunsă de revelaţia cosmică a hristologiei. Ecce hommo: acesta este Hristos, Logosul creator care penetrează cu umanitatea Sa, mai cuprinzătoare chiar decât ideea de specie, tot ce înseamnă elan creaţiei întru bine şi întru Dumnezeu. Antropologia hristologică arată în Hristos-Omul liantul logosic ce ţine strâns unite printr-un fel de empatie interioară toate entităţile create. Dialogicitatea reprezintă forma calitativă a unei relaţii, însăşi natura ei de a fi profund motivată, ceea ce părintele Ghelasie a subliniat cu insistenţă, anume că existenţele nu au fost create unele lângă altele, ca într-o adiacenţă mecanică, ci unele prin altele şi unele pentru altele. Taina acestei poziţionări întru Logosul comunional ţine de participare şi de transferul însuşirilor.

Florin Caragiu

În Moşul din Carpaţi, pe urmele lui Neofit Pustnicul, părintele Ghelasie zugrăveşte o icoană a vieţii duhovniceşti în modalitatea creştinismului carpatin. Apare deosebit de percutantă această progresie non-liniară a verbului, în care alternează pasaje de consistenţă filocalică, întâmplări de Pateric şi reflecţii ce cuprind conexiuni şi confruntări ale viziunii creştine cu diverse concepţii ştiinţifice, filosofice şi religioase, până la texte de o mare densitate teologică, în lumina unei trăiri mistice de înaltă ţinută. Scoţând din vistieria Cuvântului ”vechi şi noi”, valorizând pământul deopotrivă cu cerul, autorul isihast ne aşază în faţa Chipului în care fiinţa noatră, pe măsura părtăşiei la Trupul lui Hristos, se redescoperă întru deplinătate.

Florin Caragiu

În ştiinţă se vorbeşte, deja, de o eră post-genomică, ce tinde să depăşească stadiul ”literal” al cunoaşterii, axându-se mai degrabă asupra înţelesurilor, prin prisma unei teorii unificate despre viaţă. Părintele Ghelasie ne-a oferit repere spirituale importante menite să întemeieze sintaxa şi semantica limbajului existenţei. Ideea de filiaţie, pecetluită de chipul divin al Fiului lui Dumnezeu, constituie, în acest sens, o cheie hermeneutică majoră. Din punct de vedere creştin, filiaţia ajunge să reprezinte şi o cale gnoseologică privilegiată, prin care se realizează unificarea cunoaşterilor parţiale, datorată unităţii logosice a creaţiei dumnezeieşti în ansamblul ei.

Florin Caragiu

Părintele Ghelasie nu a fost un om obişnuit. Deşi simplu, vedea lucrurile într-un mod special. Mişcări legănate, gesturi alese, cu privirea senină îndreptată spre cer, glasul clar şi blând, înfăţişare iconică cu trăsături grav ascetice, cu râvnă neobosită spre frumos şi spre albastrul pufos al cerului, aduce la iveală un al doilea Pavel Xiropotamul. Slujea ca un copil lipsit de patimi, legănându-se de parcă ar fi vrut să ne odihnească pe noi. Cearta dintre oameni era singurul lucru care îl intimida. Nu ştia cum să reacţioneze şi nu reacţiona, doar suferea. Se mâhnea uneori, dar nu era trist. Era foarte interesat de medicina curată a lui Dumnezeu. Gândea ca un biolog, se orienta ca un geograf, se exprima ca un om de ştiinţă, şi se ruga ca un înger uitând de trup. Nu purta haine alese sau călcate, nici încălţăminte moale sau modernă. A murit precum a trăit…un sfânt.

Părintele Ilie Dantes, iconograf

Modelul declarat de autor pentru mystagogia sa iconică este Mystagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul, unde găsim tratate corespondenţe între viaţa divină şi cea creată. Aici anologia este întemeiată pe iconicitate şi astfel depăeşte simpla metodă filosofică a analogiei, care în afara unei întemeieri inconice rămâne nemotivată. Originea Tainei Iconicului este Paternitatea, a cărei revelaţie constituie miezul psihanalizei creştine, axată pe ideea de filiaţie şi cea de ritual pneumatic…Transpunerea antropologică a învăţăturii Sfântului Grigorie Palama despre Fiinţa şi energiile necreate în Dumnezeu-sarcină pe care Părintele Dumitru Stăniloae o prezenta ca pe un important deziderat al teologiei creştin-ortodoxe actuale – este dezvoltat de către părintele Ghelasie în mod amplu şi acurat, în acord cu gândirea patristică. Mystagogia icoanei devine posibilă prin această unitate a planurilor de existenţă, fără amestecare şi fără separare. Astfel, arată Cuviosul de la Frăsinei, ”icoana creştină este Hristicul întrupat”, mai presus de inteligibil, iar spiritualitatea creştină poate fi doar ”după chipul Bisericii, Chipul Liturghiei Sale”.

Florin Caragiu

Împărtăşirea dumnezeiască este cea mai mare taină a existenţei, unirea ”într-un singur Trup” a lui Dumnezeu cu creaţia Sa, şi a tuturor celor create întreolaltă în iubirea Sfintei Treimi. O unire cu Hristos ”doar în spirit” sau simbolică este insuficientă, pentru că trupul are însăşi taina condiţiei euharistice a creaţiei, şi împărtăşirea cu Trupul lu Hristos constituie actualizarea liturgică esenţială a acestei condiţii. Pe de altă parte, plecând de la temelia prefacerii Dumnezeieşti, trăirea misitică a Liturghiei nu se reduce la o participare formală la slujba săvârşită în biserică. După cum arată, în mod de Dumnezeu insuflat, Părintele Ghelasie, Taina Liturghiei se cere prelungită mistic ca rod al Pomului Vieţii. Altfel spus, ca mod filial de a trăi cu şi în Hristos în ”eshatologia inaugurată” de Învierea Domnului, în toate împrejurările vieţii şi creativităţii omeneşti. La Părintele Ghelasie, isihasmul nu este redus la o metodă, nici nu e rezervat unei categorii de iniţiaţi, ci apare în toată relevanţa sa ca mod esenţial al vieţii creştine.

Florin Caragiu

Părintele Ghelasie critică o anumită ”sciento-teologie” care se grăbeşte să legitimeze un limbaj şi o problematică ce vin din câmpul ştiinţelor contemporane. Deşi s-a ajuns astăzi, pe calea acestor ştiinţe, la descoperiri remarcabile mai ales în lumea microcosmosului, transferarea şi interpretarea necritică a acestor rezultate în perspectivă filososfică şi teologică comportă riscul reiterării unei gândiri panteiste în care lumea este văzută tot ca ”marele lanţ al Fiinţei” atârnat de Absolut. O astfel de paradigmă a fost şi este de neacceptat în creştinism, fiind mai ales incompatibilă cu misitica iconică unde se pune atât accent pe alteritatea fiinţală a creaţei ş pe întâlnirea reală cu Dumnezeu.

dr.teol. Gabriel Memelis

În Ascetica şi Mistica Ortodoxă, Părintele Stăniloae vorbeşte despre modelul triadic al sufletului la Calist Catafygiotul, ca minte, duh raţiune, distinct de poftă şi mânie ca energii, lucrări. Până la Părintele Ghelasie, teologii nu au încercat cred să sintetizeze acest model antropologic al lui Calyst cu cel palamit, în conexiune actualizată cu personalismul antropologic, ontologic relaţional, efervescent în sec.XX. Părintele Ghelasie a reuşit acest lucru, limpezind antropologia creştină printr-o actualizare în context general şi prezentând-o într-un limbaj specific, inconfundabil.

Ieromonah Neofit

Transcendentul Misticii Creștine este Dublu, cel Dumnezeiesc în Sine și cel Sufletesc-Ființial de Creație, Fondul Ființial al Creației ce nu este însuși Dumnezeu, ci Ființă Creată pe Chipul Ființial Dumnezeiesc Asemănător, în Corespondență Creator-Creație.

Părintele Ghelasie Gheorghe

Cuvântul Iconic al Părintelui Ghelasie are forța cuvântului Evanghelic, transportă substanța Sfântă asupra cuvântului obișnuit și astfel se deschid porțile de Taină ale auzului Divin din noi. Iar prin acest har primit, Părintele Ghelasie este suspinul cel profund al omului Răsăritean după Dumnezeu.

Dan Puric