Volume

Isihasm ‒ repere apologetice ghelasiene

Isihasm ‒ repere apologetice ghelasiene

Iubirea este Dialog în Gest Sacru, în Închinăciune. De aceea Concretul Iubirii Sacre este Icoana. Cel ce nu
Vede pe Celălalt Icoană în faţa căruia să se Închine-Smerească nu poate Iubi în Gest Sacru.

Rugăciunea Isihastă nu este Ideaţie şi meditaţie mentală, nici simplu pietism, nici metafizică filosofică, nici
„tehnică energetică”, ci Taina Numirii, Chemării şi Întâlnirii cu Chipul-Persoana Hristică.

Fără practică, acestea sunt greu de înțeles.

AVVA GHELASIE

citește mai mult
despre isihasm și mistici metafizice – convorbiri

despre isihasm și mistici metafizice – convorbiri

Convorbiri (I) ‒ este rodul unor întâlniri care nu și-au ascuns intenția de a evidenția isihasmul, preponderent structura viziunii mistice isihaste, în raport de perspective mistice metafizice, în special față de schema metafizică a Posibilității universale, de expresie ezoterică guenoniană, care este o referință recurentă în volum. Situarea asumată a isihasmului în spațiul mistic metafizic implică nedisimulat o mișcare apologetică, configurată într-o paradoxală încercare de identificare dinamică a sa într-o formă de iconare in actu. Altfel, viziunea isihastă ce se articulează poliform, în diverse unghiuri deschise de planuri contextuale, prin incizii ideatice, tematice, este la vedere una tributară moștenirii isihaste, actualizată iscusit, mistagogic, de Avva Ghelasie, isihastul de la Frăsinei. Textul exprimă de altfel și o discretă reverență față de acest legendar, mirabil iconar mistic din Carpați.

citește mai mult
CHIP/MASCĂ-IDOL

CHIP/MASCĂ-IDOL

Nașterea-Întruparea Cuvântului ne dezvăluie Chipul Fiului lui Dumnezeu și ca Fiu al Omului, ne descoperă Icoana Tatălui în modelul-asemănarea Fiului, ne arată filialitatea și paternitatea tainei vieții depline, originare, în pecetluirea-renașterea baptismală a omului în chip iconic, ne deschide calea întâlnirii-unirii omului cu Dumnezeu în trăirea euharistică a îndumnezeirii-înveșnicirii noastre ca icoane-persoane.

citește mai mult
Viaţa mea zbuciumată şi adevărată

Viaţa mea zbuciumată şi adevărată

„Am uitat de acea frumusețe rară.” Dumitru Caragiu a trăit toată viața pe drumuri. De la pendulările munte/câmpie (din Grecia și Albania) datorate vieții sale de picurar/cioban, la emigrarea în Cadrilater (1928) și apoi la refugiul din 1940 (ce l-a dus la Bacău și apoi la Ploiești) și „navetele” sale, Dumitru Caragiu a trăit tot timpul în mișcare, având de înfruntat permanent dificultățile, folosindu-și energia pentru muncă și găsirea unor soluții pentru a se adapta noilor situații. Universul în care a trăit în copilăria sa (populat cu oi, câini, picurari/ciobani, furi/haiduci, certuri, natură), acea „frumusețe rară”, l-a îndreptat natural către Dumnezeu. Cronica vieții acestui om simplu, scrisă de el însuși, este importantă pentru cei care doresc să înțeleagă destinul armânilor/aromânilor. El și-a dorit să lase moștenire această poveste nepoților săi. „Ferice de cei care au bunici!”

Alexandru Ghica

citește mai mult